Rau cu rau, dar mai rau e fara...

    Iti explodeaza capul, incepi sa respiri ciudat, un nod iti sta in gat, te doare ceva pe dinauntru, undeva in torace, nu stii sa explici exact unde si cum doare, dar doare si trebuie sa te eliberezi... Plangi.

    Fiecare are un orgoliu, o amibitie, un gram de nebunie, un bagaj de cunostinte, un suflet, si o inima care il ajuta sa le controleze pe toate. Multe lucruri in viata nu le poti face de unul singur, uneori mai ai nevoie de o inima in plus care sa te ajute si incepi sa o cauti...Ajungi sa traiesti ca in basme, saruti multi broscoi pana ajungi sa dai de cel fermecat. Pana atunci doar tu esti cel fermecat...fermecat de altii, de viata lor, de ceea ce ar putea fii, sau de ceea ce par a fii...
      La inceput, ca la inceput, doar lapte si miere, simti ca renasti, dar ca la final sa mori iar... Si sunt multi aceeia care te fac sa mori, de nervi, de ciuda, de toate.
 Si au fost multi cei care au promis, au sperat, dar s-au pierdut mai apoi in detalii... Mai toti sunt la fel, dar totusi diferiti...pentru ca se impart in categorii: delasatorii, obsedatii si normalii, dar intr-o lume aberanta, i-am pierdut pe cei normali, caci normalitatea e relativa.
    Delasatorii -- e clar ce-i cu ei... te iubesc, e adevarat, dar superficial..

    Obsedatii  -- sunt greu de recunoscut din prima, pentru ca au personalitate cameleonica si te cuceresc oferindu-ti exact ceea ce ai nevoie , ca mai apoi sa iti ia tot si te te omoare incet...si sigur!
Sunt protectivi, grijulii, gingasi si romantici, par perfecti pentru orice fata indragostita, problema apare cand te gandesti ca perfectiunea nu exista, ca nimeni nu a atins-o, pentru ca nu stii daca e benefica sau distructiva. Un barbat obsedat te iubeste, te sufoca cu iubire, te iubeste atat de mult incat, te vrea doar pentru el, te face doar a lui, te izoleaza uso,usor de tot ce inseamna lumea ta, de tot ar avea sens, de tot ce iti placea sa faci, de tot ce iubeai, si apoi iti cere tot! Iti cere sa oferi tot ce mai ai in tine, cand tu ajungi goala, secata de puteri, de vise, de speranta, pentru ca el te-a ars cu gelozia lui otravitoare; te-a innecat in bolnaviciunile si ideile lui preconcepute, tot acolo unde si-a tarat si celelate iubiri pierdute , la care , inca mai viseaza noptile... Acest barbat nu va renunta niciodata la imagina lui, la ceea ce crede ca e, sau ...mai bine spus la cum i-ar placea sa fie inca privit de vostele iubiri din partea stanga ....  Nu se multumeste cu ce are, pentru ca e constient ca nu e in stare sa tina langa el o femeie pentru care ,in inima i s-au nascut sentimente.., si se simte inferior, si incapabil sa iubeasca, sa sprijine, sa sutina , doar distruge... Distruge.. Distruge de teama de a nu pierde, se agita cand pierde teren.. si ..totul se duce de rapa! Asa ca, acest barbat isi va pastra mereu incinsa oala in care zac fostele iubiri, de ce?! De frica... frica de singuratate, de a nu cadea peste el umbra uitarii! Usor, usor, omoara tot ceea ce i-ar fi putut da viata , tot ceea ce l-ar fii putut iubii, atunci cand toata lumea l-ar fi uitat... si tot asa, acest barbat omoara bucati din el, caci, in fiecare iubire frenetica din viata lui, lasa drept semnatura, o bucata din inima, caci suflet clar nu are!
   Barbatii normali, sunt aceeia la care visam toate, dar pe care ii gasim abea dupa o varsta, ori pentru ca ne maturizam noi, si ni se schimba putin percetia privind barbatului perfect/ normal, ori pentru ca se maturizeaza ei...
   
    Ce-i drept... niciodata nu stii de cine te indragostesti , ajungi sa dormi cu dusmanul in pat, rugandu-te la Dumnezeu sa nu te fii uitat, si sa te ajute sa poti trece peste , sau sa poti inchega ceea ce pare ca se destrama...