Hai, curaj!!

Da, iar am ajuns confuza, de parca nu era de ajuns. Reusesc mereu sa imi complic viata, parca daca e prea multa liniste nu e bine...Vreau actiune eu, ca doar sunt Alexa, pai cum dracu!!

Si mereu ma cert asa.. ma acuz pentru ce am ajuns, pentru ce am pierdut si pentru putinul castigat...

Aseara...desii eram in starea aia de vegetatie... am primit sa zic un "BUZZ!!!"de la viata...Cineva care statuse atat timp in umbra.. si doar privea gresilele mele neincetate m-a trezit.

Am vorbit multe...intr`un timp atat de scurt totusi. Dar a fost de ajuns.. ne cunoastem de un an,ne stim toate defectele si calitatile, chiar daca nu ne spunem.A reusit sa imi dea sa zic.. "motivul"de a imi reveni, sansa de a ma intoarce. Cum o puteam rata?!! Normal ca am acceptat toate conditiile impuse, chiar daca nu era chiar ce imi doream, dar mai bine asa decat deloc,mai bine pe jumate decat cu un gol in suflet si fizic distrusa.

Nu multumesc, nu cer scuze, sau daca fac , se intampla scurt si cand sunt cu adevarat sensibilizata. Dar a reusit sa ma schimbe, de la modul dramatic, la cel placut...A reusit sa imblanzit fiinta salbatica, egoista si rece... M-a topit! Credeam ca e totul pierdut si stiam ca am luat`o iar razna...dar a fost acolo sa ma traga cand stia ca am sa cad... Si mereu mi-am aparat ce am iubit..il tineam ca intr`o fortareata, stimeam ca cineva vrea sa il atinga, sa ii faca rau,deveneam agitata, irascibila, rea si iar greseam. Nu vedeam lumea fara el, nu puteam sa vad mai departe , vedeam doar ce voi face maine si atat...Greseam, cum am gresit si acum, ma ridica, ma scutura si ma pupa... Stie tot ce port acum in mine, ce am purtat si ce voi purta mai mult ca sigur...

Nu`i nevoie sa ii multumesc... fac asta pe fiecare zi cand ma trezesc......

Ce am facut ?!

M`am relaxat, am lasat timpul sa`mi spele ranile si sa`mi duca gandurile rele departe. Am renuntat sa`mi fac rau, am uitat sa plang, am incetat sa ma uit in jur. Exist eu si cei pe care ii iubesc PUNCT. Am luat cei 17 ani jumate si mi i`am trecut in buletin (doar acolo). Mi`am strans toate amintirile, le`am legat cu o sfoara si le`am pus cu grija de`oparte astfel incat nimic sa nu le pateze sau sa le strice. Am invatat multe in ultimele luni, iar ceea ce consider eu ca a fost cel mai important e ca daca nu sti cand sa te opresti (din orice) ajungi nu tocmai bine. Ma bucur enorm ca am fost in stare sa invat singura! Da,singura! pentru ca ai mei parinti nu au avut "puterea" de a comunica deschis cu mine, asa ca eu chiar puteam deveni ORICE FEL de persoana.
Iar tie, inger, nu pot decat sa`ti multumesc mereu! Stii mai bine decat toti de ce....

Te iubesc pentru ca tu imi ceri!

As vrea… sa invat sa ma indragostesc decat de cel ce e indragostit la randul lui de mine … sa invat sa construiesc sentimente… sa invat sa simt fluturi in stomac… As vrea sa invat sa raspund la fel la fiecare mangaiere, sa invat sa il tin cu la fel de multa pasiune de mana, sa invat sa imi apara acea licarire in privire cand il vad. As vrea sa gasesc manualul care sa ma invete toate astea, sa ma invete ce sa fac sa nu ranesc, nu vreau sa ranesc asa cum eu am fost ranita…
As vrea ca iubirea sa fie rationala, sa o pot controla, sa aleg eu cine o merita… cui o ofer… nu vreau sa spun… “imi pare rau, dar nu simt nimic”, eu nu vreau sa fac asta dar in acelasi timp simt ca nu pot invata sa iubesc la comanda… Nu pot sa inteleg de ce Cupidon sau cine ne-o face sa ne indragostim greseste sagetile, de ce eu plac pe cineva dar sunt placuta de altul… si nu numai mie mi-se intampla asta… Cum sa fac sa nu ranesc un om, cum sa ii spun ca e ok, chiar e ok… dar eu sunt lipsita de orice simtire? Ma simt foarte prost ori de cate ori vorbesc cu el, imi este greu sa fiu radicala, imi este greu sa nu ii raspund la telefon, nu pot rani un om, chiar daca poate asa ar fi mai bine pentru el…
Si totul s-ar rezolva daca eu as invata sa iubesc la comanda… daca as putea sa primesc tot ce imi este oferit, iar eu la randul meu sa pot oferi ceva…

Esti Un Strain...…

…m-am uitat in ochii tai si nu am simtit nimic… Nu mi-a pasat de consecintele vorbelor mele… Am vazut tristete… Nu m-a atins… ai mimat un zambet, nu m-a durut ca-i fals. M-ai atins… nu mi-a placut, parca aveai mana de beton, grea si deloc moale… Mi-ai spus ca sunt frumoasa… nu m-am simtit frumoasa in ochii tai. Ti-am spus ca imi pare rau… te-am mintit, de fapt nu ma intereseaza.Ti-am spus ca te vei descurca… am spus-o din politete, nu cred ca iti va fi usor..Am vrut sa te ating, nu am putut… Ceva m-a retinut. M-am uitat dupa ceea ce vazusem eu, candva…ca m-am inselat, nu erai tu .Era doar imaginea pe care eu am vrut sa ti-o creez… Imagine pe care de cele mai multe ori nu te-ai pliat… De fiecare data iti gaseam scuze… Acum nu am mai cautat scuze… M-am trezit, nu exista in tine ceea ce eu cautam… si stii ce nu am simtit dezamagire, ci doar nepasare. Peste tot s-a asezat o patura de indiferenta, exista un trecut… Unul care nu este nici pe departe asa cum vedeam eu atunci. Prezentul este un trecut care nu merita sa-i port doliu…

Ma doare creierul...

Azi, ziua in care in sfarsit nu se fac ore, in care stiu ca as putea sa dor cat vreau...dar cum nu mereu e asa cum iti propui, la 10 am fost trezita de mama, care, la o ora atat de matinala pentru mine, trebuia sa citeasca niste e-mailuri.Stresant! Niciodata nu face liniste...Vreau sa dorm, vreau doar sa dorm atat ma nene... Intr`un final am adormit iar, am visat nu mai stiu ce. La 13 si un sfert cred...m-am trezit si eu..Nu eram in apele mele...ceva nu era ok...Ma durea capul, si totus eram linistita, calma... orice zgomot mic imi tortura linistea, imi asurzea timpanul...

Am incercat, serios...

Era asa de frig.. chiar vroiam sa plec.. sa ma duc departe.. sa uit, vroiam sa uit, chiar vroiam sa las totul in spate, ma saturasem sa ma tot ascund si sa fiu o prefacuta, sa spun ca nu am nimic, ca merg pe roze , mintindu`i crunt pe ceilalti .. macar de reuseam sa ma mint si pe mine... Sa zic DA!! Nu am nimic SUNT OK! Nu se putea, stiam bine ce zace in mine, cata ura, cat dispret..Si sincer nu staim pentru cine..

Si intr`o zi m-am decis sa plec..Mi-am aruncat o bluza , o pereche de blugi, geaca, telefonul, pachetu` de tigari, bricheta.. si am coborat sa ma incalt..M-am aplecat..simteam cum inca piciorul ma doare si ma tine..In cele din urma m-am incaltat, am tras usa dupa mine, am mai mers 10 metri, am deschis poarta,am iesit, si am inchis`o..Ma simteam pe jumatate libera, lasasem ceva din ce ma durea in camera aia roz..Mi-am aruncat o privire spre casa...am oftat.. apoi un zambet ironic mi-a acaparat fata.Imi venea in minte aceeasi melodie...Sierra Leone....

Vantul parca ma izbea.. incercam sa ma zgribulesc, sa ma strang, incat sa nu mai simt frigul.Parul imi era rasfirat...-ma durea,aveam nevoie de un medicament, de un anestezic ceva, o speranta, un telefon, un mesaj..-iar realizam ca sunt singura si ca m-am certat cu lumea si mai ales cu mine. Nu ma mai ascultam, m-as fi pedepsit, torturat, blestemat chiar, gresisem....Am inceput sa alerg.. simteam explozia de lacrimi ce ma ameninta..M-am oprit din alergat.. stiam ca nu pot alerga si plange in acelasi timp...am lasat lacrimile sa cada..Am plans, cum mai plansesem, stiam sentimentul,ce rost avea....?!! Ma linistisem..

Am intrat in magazin si am cerut un 0,5g... Eram constienta ca nu e bine, nu e bineeee.. Si ma certam in gand..."Alexandra, cum poti face una ca asta, nu esti tu, nu face ceea ce stii ca nu poti opri apoi!!! Opreste`te arunca prafu` ala, arunca`l si spala`te pe maini!!!" Dar nu, nu ma ascultam si pentru asta ma condamn...
Am distrus cam tot ce se putea atunci-in cateva minute lumea era EXACT cum imi doream, eram cel mai fericit om, visam ca am tot ce vreau, ca sunt iubita si ca iubesc.Dar nu stiu cum, incet am inceput sa vad adevarata lume si mi se parea un calvar...ceva de neindurat...greu de descris...si imi vroiam Lumea Roz inapoi...Nu puteam sa merg...nu mai vedeam bine, durerea pe care o simtisem inainte, acum parca se amplificase...
Am ajuns acasa, nu stiu cum...eram la MINE acasa.. la casa mea, in apartamentul meu gol..nu stiu daca am luat liftul 9 etaje sau le-am urcat... Stiu doar ca m-am pus in pat.. am plans.. era singurul mod de a ma descarca-Am adormit.. si la 8 jumate` mi-a sunat ceasul...



-Era o alta zi de liceu.!

Am aflat...

Am aflat in cele din urma care a fost povestea cu pirciorul meu.. nu aveam mare lucru...eram Lombosciatica dreapta...e destul de complicat de explicat.. important e ca... mi-a trecut, sau asa imi place sa spun. Dupa 10 zile de tratament...calmante, antiinflamatori si alte pastile, durerea m-a lasat si acum pot iar sa ma misc normal. In tot impul asta mi-am avut prietenii aproape, familia, mai putin pe mama,dar nu vreau sa discut despre asta.... E destul de dureros, cand, stii ca ai ajutat..si atunci cand ai si tu la randul tau nevoie de ajutor, moral... nimic mai mult, esti lasat balta, ba mai mult, esti si jignit, si acuzat... Toata povestea asta si timpul asta in care am fost practic singura, mi-a dat de gandit, am vazut cu adevarat cine mi-a fost prieten si cine nu, cui ii pasa si cui nu, ca pe viitor sa nu mai fiu asa de buna cu toti /toate.