Tribut

Hei... Te-am strigat...
   Ma auzi?! Te strig! Urlu! Ma crezi? Vino! Vino! Vino sa ma vezi! Sunt prinsa aici!
Intra...sunt in capatul holului,langa trepte... Intra,hai! Stiu, stiu, e frig! Ai grija la cioburi, te rog, am cam distrus lucruri pe aici... E umezeala... Hai vino, ca stii drumul...Nu te tine de pereti, risti sa simti cat de tare i-am zgariat si poate te vei speria... Sunt eu, nu a trait un mostru aici, si o stii si tu....

Unde esti? Nu te aud, de ce nu vi? Oare ce trebuie sa imi mai fac?! Vinoooo! ... te implor, vino! Am distrus tot, tot.... dar nu a murit nimic.. Respira! Traieste! Tu auzi?! Traieste! Nu a vrut sa moara afurisitul! Au trait si altele aici, dar nu a vrut sa moara .... E de atunci aici! Am incercat sa il omor... mai stii?! M-am numit o criminala! Dar stii... nu eu am vrut de prima data sa il omor! Iti amintesti cand ti-am cerut sa pleci?! Mai stii?! Spuneee! Stii, nu ?! Eu stiu de ce ti-am spus sa pleci.... Doare..si uite-l ca respira... Am incercat sa il omor si , uite ce mi-a facut! Vinooo, vino sa vezi ce mi-a facut ! Te rog... te implor, vino, paseste incet, dar nu te opri...e urat, e frig si e si umezeala ...nu a mai fost nimeni de mult pe aici, nu au ce sa gaseasca! Chiar, ce sa gaseasca?! Pe mine murdara si pe el cum respira?! Nimeni nu ma vrea cu el, iar el nu moare....
    Dupa ce ai plecat, am primit imediat pe cineva in vizita... Speram sa fie doar o vizita... Speram sa fie doar o vizita!!!!!!! Nu a fost... A ramas. Eu veneam la mine in vizita .... Veneam in vizita , iar el a trait cu strainul! A trait... Voia sa il omoare, sa scape de el, pentru ca era al meu, al nostru, iar el isi dorea altul, al lui . Urma sa se nasca al lui....  Te rog, apropie-te, stiu ca nu e ca la tine , cu ferestre curate, unde e cald si miroase a praspat.... Vino te rog si iarta ! Iarta-ma ca am vrut sa il omor si el a vrut sa traiasca... Cu cat urlu, tip mai tare, ii aud si mai clar respiratia....  Am vrut sa omor tot, si am omorat tot intr-un final, voiam sa nu mai simt suflare, sa nu mai simt nimic... Nimic!!! Intelegi?!!! Nimic!! .... Si am omorat, dar nu regret... Nu, nu !!
Am omorat tot ce era mic, plapand, bolnav si nu crestea frumos. Uite , vino....te rog vino... Vino sa vezi cum traieste..in rusine , in intuneric, frig umezeala si cioburi, iar eu nu am curaj sa il privesc.. Nu am ! Nu, nu ... E al nostru si traieste! E al nostru!! Al nostru intelegi ?!!

   Te rog....vino, m-am calmat , vino te rog, sparge-mi oglinda, eu nu am putere, si il aud cum respira... Si oglinda asta nu imi place... Nu imi place!!! Intelegi?!! Nu imi place!Nu imi place ca vad tot! Tot! Si se vede clar, e limpede.. E limpede! Limpede! Chiar daca aici e praf! Aici e praf..Praf!
Stiu ca ma intelegi, stiu ca vei intelege.... Stiu ca ma simti inca... Te simt, sunt blocata... Eu sunt blocata in mintea ta.  Vino, hai, te rog eu, vino! Vreau sa vad cum e al nostru,poate, nu e urat... Eu am stat cu el aici! Eu il stiu aici... Era frumos, nevinovat... Doamne cat de nevinovat era...si sincer! Sincer cum nu o sa mai fie altul! Ce i-am facut?! Spune-mi ce am fost in stare sa ii facem?! Eu l-am murtarid dupa ce ai plecat, l-am invatat sa minta si sa se ascunda de altii, sa nu il vada nimeni! Cred ca are cicatrice...una, doua , nu stiu...
 Ma auzi?!! Tu intelegi ce iti strig aici?!! Il auzi?! Respira....si poate in delir te striga.. Uita-te la el... Sau nu il mai vrei?! Spune... Spune!! Raspunde!! Stiu ca ma auzi, dar esti mut ... Ma auzi acum atat de tare.. Nu il mai vrei???! Ai altul crud ,curat, care creste frumos? Spune! E sincer? Spune-mi e sincer? Uite-l , e aici, il auzi?! Respira....
   Vino...te rog, vino sa te vad. Macar sa ma rup acum, iar el sa moara, sa sparg oglinda! Vino! Vino , vino, hai.... Nu s-a terminat, nu inca! Nu s-a terminat, aceepta asta! Ai auzit? Tu auzi? Cat timp traieste el, nu vei avea altul mai sincer! Ma intelegi? Intelegi ce iti spun? .... Sper sa ma intelegi acum, ca atunci o faceai doar tu! Vino!...
      Vino sa vezi, mi-e groaza de ce am facut si singura nu pot, iar altul nu pot sa fac... Nu pot, sau nu vreau... Nu vreau sa pot! Vino!... Pentru ultima data urlu... Vino!!!!... vino macar sa vezi si tu oglinda asta, 'cause  "It's like you're my mirror, my mirror staring back at me....". 

     Ma intelegi? Hai, vino! Ma intelegi acum?
Eu ma misc incet, si nu mai am putere, imi e din ce in ce mai greu, ca e frig si intuneric, si rece...dar poate , asa a fost , asa am ales amandoi cand am zis "WE FIND LOVE IN A HOPELESS PLACE", poate atunci am decis... Vino!
  Vino uriasule, ajuta-ma sa il cresc. Sau hai sa il omoram impreuna.... Noi l-am facut, noi sa il omoram, ca de mana mea nu a vrut sa moara... Nu a vrut! Apoi tu te poti intoarce unde e cald, curat si proaspat, si unde poate acum creste altul... Iar eu... eu am sa curat, sa fac ordine aici , poate va ajunge vreodata cineva, iar locul nu e primitor, e frig, e umed, praf si miroase a regrete... Dupa un timp, poate am sa nasc si eu unul...frumos, sincer, ca al nostru.
   Vino, te rog! stiu ca esti aproape...nu mai am putere, urlu de mult timp, uneori te aud cand respiri... Vino si ajuta-ma, ajuta-ma sa omor ce respira aici, sau daca il mai adori si nu a ramas cu handicap, hai sa il crestem impreuna!

 
A.M;M,A

Respira-ma!

Nu imi cere sa scriu despre ceva anume, despre pasari, despre animale sau plante. Eu scriu ce simt. E un alt mod de a plange, si de a rade simultan,
  Nu plang cu lacrimi pe servetele, eu las cuvinte sa curga pe foi. Golesc sufletul de trairi si sentimente. Vezi tu, e tanar si tanar am sa il pastrez, dar viata nu te intreaba, nu iti cere sfaturi.
   Ea face ce o taie capul. Face...face atatea , te ia pe nepregatite si iti taie rasuflarea. Treci de la extaz la agonie si ajungi sa zaci in nebunie. Am inteles tarziu ca nebunia-i relativa, ca toate sunt raportate la ceva, la majoritate, dar majoritatea minte, si traim simultan , doua lumi paralele. Nebunia trebuie dozata, e nevoie sa inveti sa te ajuti de ea. Trebuie sa fii suficient de nebun incat sa crezi in vise. In visele tale.
   Cu viata poti face orice. Ea face oricum ce vrea, dar gandeste...sa te folosesti de vise, ca sa imblanzesti fiara. Sa iti ghidezi viata dupa vise, cum se intoarce Floarea-Soarelui dupa raza de lumina. Viata e mereu tanara, atat de frumoasa si de nebuna, incat, o sa te duca acolo unde vrei. Viata are nevoie de un stapan. Tu esti stapanul propriei tale vieti. Indeajuns de nebun incat sa o iubesti, mai greu o intelegi, dar iubeste-o! Daca e cruda, nemiloasa, bolnava, aminteste-ti ca dragostea vindeca. Daca o iubesti, prinde aripi si te duce pe cele mai inalte culmi.
   Sa nu uiti , te rog, ca viata e grabita, si cand totul e frumos, timpul se scurge mult mai repede, iar tu, trebuie sa aduni cat mai multe in suflet. Bucurii, Amintiri. Nimic din ce omul poate distuge.
    Cand viata iti va spune ca  te duce acolo...acolo sus, si apoi pleaca, sa stii ca zborul nu e ca cel de care ai auzit. Nu ai bilet si nici bagaj de cala sau de mana. Ai cu tine doar bagaj de suflet.
   Intreaba-ti viata , roag-o sa te ajute sa iti deschizi sufletul, doar ea stie cum; ai nevoie sa il faci cat mai mare. Sa incape in el toate amintirile, clipele , zambetele pe care le-ai tencuit pe chipuri triste, cand alergai la brat cu ea, cu viata.
    Eu nu am ajuns atat de sus, dar am ascultat de altii. Spuneau ca viata te duce spre alta poarta si de acolo, o alta viata iti strange mana. Viata asta te aseaza unde iti e locul. Spuneau ca locul ti-l alege doar dupa ce iti priveste in suflet cu ochii mintii, Ai grija ce cari in el pana acolo sus.
     Eu sunt inca jos, abia incerc sa ii cunosc si inteleg nebunia, sper sa imi fac curaj si sa ii spun despre toate visele mele.
   Sper sa reusesc sa o invit la o cafea, cu lapte si mult zahar, sa ii indulceasca drama, sa ii spun ce planuiesc si sa ne imprietenim. Vreau sa ajung sa o iubesc, sa o respir, sa o simt in fiecare atom, cand clipesc sa o simt cum ma atinge. Vreau sa imi fie muza, sa ma poarte acolo unde am visat, sa imi puna in suflet toate zambetele pe care le vom anima pe chipuri de lut obosite, amintirile, prietenia, iubirea mea pentru tot ce misca. Sper sa ajung sus, acolo la Poarta Mare,cand am sa am sufletul plin cu emotii, nu cu lucruri ce pot fi cantarite, masurate sau distruse... Sa fiu la brat cu ea, cu muza mea preferata, dar imi e frica... stiu ca va trebui sa o las in urma, sa ma desprind de mana ei firava... Atunci zborul meu frivol, calatoria mea frenetica va lua sfarsit.
    Daca am sa pot spune cum e cu cealalta viata , am sa o fac! Sper doar sa fie mai frumoasa, mai linistita , mai dulce, mai blanda, dar mana ei sa nu fie la fel de firava...
   Sper sa o pot iubi mai mult decat pe prima, decat pe care m-a dus acolo sus. Sper sa nu ii duc dorul, sa nu simt angoasa, sa ma bucur ca pe cea de acum nu trebuie sa o mai imblanzesc, sa nu ii mai cer nimic, sa ma lase sa ma linistesc, si sa ma iubeasca, sa imi dea caldura in semn de apreciere pentru toate ..Toate zambetele, clipele, dragostea pe care am purtat-o in suflet , pentru ea! Ca ea sa fie buna.
        Dragoste,Zambete.Caldura.Fluturi si flori de cires.

Dor...de doare!

   

  Sa nu simti! Intelegi? Tu sa ramai …nesimtit! Sa nu simti! Lasa, sa simt eu pentru doi! Trebuia sa simt si asta…

       Probabil ai simtit vreodata …si daca nu ai simtiti, nici nu iti doresc!

    Nu stiu ce e, si de ce doare, dar nu doare, mai mult arde, zgarie, fix aici, in pieptul meu. Simt ca ma sufoca, ca imi taie respiratia si nu mai pot sa gandesc.  Nu mai gandesc….nu stiu ce simt, de ce simt asta, e ca dependenta de droguri, parca sunt in sevraj.

    Inseamna ca daca ma abtin o sa imi treaca?

Dar cum sa ma abtin cand simt ca as putea sa rup straturi de piele cu unghiile, sa imi infig dintii in carnea care miroase a lapte,a cred, sa troznesc oase, sa le rup fara regrete, sa scot inimi din piepturi; as putea sa daram ziduri, sa urlu cat ma tin plamanii, sa cad in genunchi si apoi sa dau cu pumnii in pamant!

       Sa sara sange, sa aud carnea cum plezneste, oase cum se rup, sa simt durerea si sa vad lumea cum plange, ca eu nu mai am lacrimi. Focul asta afurisit din piept, m-a secat! Nu pot sa scap, oricat de tare alerg, tot nu te ajung, alerg degeaba. Obosesc, ma ascund, dar focul tot in mine zace. Si e numai vina ta…

         Tu nu stii nimic din toate astea, nimic! Daca ti-as spune, m-as elibera, ar iesi tot aburul asta, care ma arde… As face loc altui dor, pana data viitoare… 

      Am oboist , nu mai alerg… M-am asezat aici si te astept, poate ma vezi si… vi sa ma ridici, am batut cu dor pamantul.

Ce ai facut ?

Nu meriti prima pagina,ar trebui sa te scriu de la jumatate spre sfarsit,sau chiar in coltul paginii. Ce ai facut sa meriti primul rand de pe prima pagina?! 

Ce stii cel mai bine...sa minti,sa iti joci rolul. Ah,actoras de mana a 15a. Rolul de amant misterios si mereu dispus sa faca orice vs. iubitul niciodata prezent. Dar pana cand?! Cat sa mai accepte? Nu ,nu a mai putut ,biata de EA,sa accepte inca o infidelitate. 
          Avea deja prea multe prietene,toate,victimele tale. Culmea ca te accepta,pentru ca te iubea,dar a realizat ca si ea are nevoie de tot ce iti ofera...de iubire,iar cum tu o imparteai cu toate,pentru ea nu mai ramanea mare lucru,asa ca a plecat. 
       Frustrant pentru tine e acum ca a gasit ce merita! Ceva mai bun decat tine! Care ofera intreg si primeste intreg,cum primeai si tu,doar ca el nu se incurca cu jumatati de masura,deci e barbat!

Atat de sec, rece ,slab, esti un copil! Incerci sa ii ranesti orgoliul folosindu te de vechile tale cuceriri. Intr-un final...ce ai reusit? Nimic! Ea tot fericita,poate putin deranjata,sau, si mai mult,dezamagita...de tine,dar bucuroasa ca s-a spulberat totul mai repede decat spera.

Tu alergi din sutien in sutien,uitand de inima care se ascunde sub fiecare san stang pe care il vizitezi. Iar Ea...Ea doarme linistita,seara de seara,pe acelasi piept plin de dragoste,pe care tu nu i-l mai puteai oferi, te jucai "de-a dragostea" cu toate.

Nu iti spun unde gresesti,ar fii mult prea simplu,trebuie sa primesti si tu ce meriti,la fel ca ele toate,ca Ea,ca mine.

   Toate gandurile,framantarile si lacrimile femeilor pe care le-ai amagit te vor bantui; nu vei scapa ,ca tu, ti ai creat propriul Iad cand te purtai ca un drac si amanetai suflete.Al ei si a gasit locul,sper ca si al meu. Si al tau ? Nu stiu..uita te la tine.. 
     Imi e mila de tine,desi nici mila nu poti sa inspiri,tot imi e mila,pentru ca alergi bezmetic dupa ceva-uri,vise,iluzii,deziluzii...

   Nimic nu te va multumi cat timp nu te vei impaca cu tine. Cat timp in tine nu poate inflori iubire,ci doar placere,sa nu te mai mire daca exact cand nu te astepti,te vei transforma din emotie-sentiment,in obiect-material. Sper sa iti gasesti locul, dar dupa cate ai facut,pentru asta,ai nevoie de tot norocul!

Ai sa intelegi...

Gata…gata.  A trecut, au tacut. Rasuna, tot rasuna in capul meu. A ramas doar vocea. Vocea care imi vorbea mereu si cu care imi era bine. Ai aparut si au inceput sa urle, toti, stii si tu ,nu mai auzeam nimic,era asurzitor.

   Era o lupta, si eu nu stiam , nu simteam , incercam sa te simt doar pe tine. Nu te puteam auzi si nici vedea; stiu doar ca ai incercat sa imi intinzi mana, sa ma prind de tine, dar m-au tras inapoi in valtoare.

Era praf si fum si totul ardea. Ardeam si eu , iar tu te pierdeai, pana cand ai disparut.

 A ars…a continuat sa arda si dupa ce ai plecat, au continuat sa urle, eu taceam, incepusem sa aud iar vocea… Vocea pe care o stiam cel mai bine. Imi soptea ceva, nu o intelegeam, era greu, in mine se resimtea haosul.

 Acum a inceput ploaia, o simt, o inteleg si o ascult. Ei nu mai sunt, au plecat, tu ai disparut de mult, nici ploaia nu cred ca va mai sta…

Rasuna doar ecoul, vocea a tacut…cred ca e suparata sau obosita, ea urla in mine iar eu auzeam doar vocile lor.

Astept….stiu ca va vorbi iar, poate dupa ploaia asta. Miroase a pamant ars, a ploaie, iar eu inca mai fumeg…pe umarul drept mai am un semn, dar va trece si el cand se opreste ploaia.

Au plecat noptile, ai plecat tu, au plecat si ei, va pleca si ploaia, va disparea si semnul, iar vocea mea, imi va vorbi din nou.