Ţi-am zis? Nu...nu cred ca ti.am zis înca,pentru că azi nu m.ai văzut cum m.am trezit...şi nu am vorbit încă.
E ciudat, mă tot gandesc la grădinita, generală, la tot ce doream atunci, la stări şi senzaţii. Imi amintesc de tine...cum stăteai sprijinit de un toc de uşă, sau parcă de soba de pe hol, tot ce imi amintesc sigur este că aveai ochii mari şi verzi...şi un breton rebel. Cred că erai mai scund decât mine pe vremea aia. Stiu că mă enervai şi imi placeai in acelaşi timp! Paradoxal! Când auzeam numele tău strâmbam din nas. Apropo, acum imi beau cafeaua din cana aia draguţă pe care o am de la mama.
Mă bufneste rasul că te strigam după poreclă şi că te vedeam pe holuri la scoală, iar seara , cam pe la ora 20... ma propteam lângă şemineu, in faţa televizorului, unde aveam să te văd iar, şi nu mă ridicam de pe covor până nu se termina serialul şi venea ora de culcare. Surprinzator, strada pe care mergeam către parc după ce chiuleam din generală, era strada pe care stăteai; parcul in care am fumat prima ţigară, era parcul in care tu ieşeai mereu, culmea, cu persoane cu care ieşeam şi eu, dar niciodata nu am stat de vorba.
Acum mă bucur ca sunt o curioasă băgăcioasă şi mereu nevorbită, altfel nu cred că te mai căutam dupa 10 ani! Ţi am recunoscut privirea din poze, in rest, toatal schimbat! Aaa, ţi am recunoscut şi numele! Nu aveam cum să uit vreodată in viaţa asta numele tău! Numele care mereu când il auzeam imi provocaaaa aşşşaaaa, o stare... mai exact, strâmbam din bot şi imi dădeam ochii peste cap. Numele tau lângă "seriozitate" imi dădea...radical din beta-karoten, plus minus x,din rădăcină pătrată, iar eu am fost la profil uman, deci...inţelegi tu.
Mi am aprins o ţigara şi ascult o melodie pe care am descoperit-o fix acuuum! Mă duce cu gandul la tine şi la toate intâmplările de până acum. Hmhh..cum am purtat noi discuţia aia seacă, formală... Stii, mă intreb cum ar fi fost dacă nu ar fi fost. Ai mai fi ştiut că stăm atât de aprope unul de celălalt?! Am mai fi vorbit 4 h la telefon?? Sau ne-am mai fi văzut atât de nerăbdători? Eu nu eram pregătită să te revăd, dar nu am putut refuza, aşa că am venit nemacheată, m-ai văzut direct în toată urâţenia mea, norocul meu ca era noapte...
Dacă mă întreb acum ce era în mintea mea când dispăream şi apăream după 2 zile, băteam la uşă şi fugeam, nu ştiu şă îţi spun.
Ştiu doar că la un moment dat am realizat că te duce capul iar eu aveam nevoie de un consilier juridic în materie de civil. Mă prinsese haosul pe care îl creasem, dar nu voiam nimic. Voiam doar pe cineva cu care să comentez un act de moştenire, un titlu de proprietate şi câteva articole. Mai târziu a început să imi placă...voiam doar să vorbim de seară până dimineaţă despre toate teoriile posibile, despre efectul Mandela, extratereştrii antici, reîncarnare şi lumea de dincolo, maşini, gastronomie, drept, suspensii sport, universuri paralele şi afaceri. Recunosc, uneori mă eclipsai, în sfârşit cineva care vorbeşte la fel sau mai mult ca mine. Asta m-a surprins. Aveam multe în comun, încă le avem , dar şi acum mă surprinde că am reuşit să mi te imaginez şi să te "proiectez".
A escaladat totul repede şi plăcut, cu fiecare zi realizam că mă simt mult mai bine, că o să am nevoie de tine şi mâine, că îmi place ce îmi faci, că mă simt free, young and wild as hell, mai exact mă simţeam Eu, după mult timp în compania unui bărbat. Ai ajuns în scurt timp să fii doar tu lângă mine , doar tu dintre toţi, sădeai încrederea şi siguranţă. Aveam curaj şi linişte.... şi cred că asta a fost. Nu ştiu ce m-a prins şi cum m-a tras în povestea asta.
Îmi amintesc cum eram doar noi doi în cafeneaua plină de cunoscuţi. Aveam masa noastră, aveam poveştile noastre, lumânarea noastră, fumul meu de ţigară şi....curând urma să avem viaţa noastră.
Apropo, a început să plouă. Plouă destul de tare. Ai avut iar dreptate. Plouă şi nu mai mergem azi la mamaie, deşi, eu tot aş vrea, măcar o oră să stăm.... :(
M-ai prins atât de frumos, da, m-ai prins, că eu nu voiam. Am realizat treptat că lângă tine totul este mai uşor şi nimic nu e imposibil. Am înteles acum că legea atracţiei este reală şi că depinde doar de noi ce ne dorim şi cât de tare. Nu credeam că se poate, dar am cotinuat să sper şi nu îmi pare rău.
Trecând de la ziua în care mi-ai oferit primul buchet de flori (arăta exact ca cel pe care mi-l-aş fi oferit eu), la momentul în care am înţeles amândoi ce simţim, parcă a trecut o eră, dar totuşi o secundă. Nu mai sunt confuză, chiar dacă nu credeam că există aşa ceva şi consideram un mit toate poveştile şi că cei care spun "ai să simţi " când il vei găsi , sunt doar frustraţi de nefericirea lor şi vând iluzii. Dar nu e aşa...acum pot spune şi eu, cu tot sufletul, "ai să simţi".
Vreau să leg ceva ce nu mai poate dezlega nimeni.
Azi nu sunt meteo-sensibilă, surprinzător!Singurul lucru care mă deranjează e că nu eşti prin casă....aşa de tare imi doream să fii aici....şi să te ignoooor in timp ce scriu. Voiam doar să stiu că eşti casă, să iţi vad pantofii lână usă, să stiu că iar o să imi fure cineva încărcătorul şi dacă am să mă pun în pat, o să existe cineva care imi va spune: "iubire, o să cad din pat...!"
