Marea

Tulburătoare tânără cu sânii’n vânt, marea, albastru giuvaer, v-a zâmbit în depărtare cu dinți de spumă alba’n soare, vouă, tineri ce purtați în sânge...curcubeu, și v-a sărutat cu buzele-i umede de cer.... Însă, aste lacrime sălcii, spune, cine oare mi le strânge acum, când apa mării tremurătoare, în sânge o port eu ?! -Apa mării în ele acum plânge... -Și cine naște amărăciunea inimii apăsătoare? -Marea, albastrul giuvaer... - Îi e atât de amară apa... Tulburătoare tânără cu sânii’n vânt, marea, albastru giuvaer, v-a surâs în depărtare cu dinți de spumă alba’n soare, vouă, tineri ce amestec purtați în sânge curcubeu, v-a sărutat cu buze umede de cer, să-i port de’a pururea, tremurătoarei, apa’n sânge...eu! Și mă tot biciuie valuri de dor și are să se oprească când marea nu o să se mai tânguiască, căci atunci, nu o să îmi mai izbească sufletul de stânci! D. S&G - din iulie...pentru totdeauna.